Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2018

Miracol

        Scriu această scrisoare deoarece aș vrea să îmi împart fericirea cu tine. Iubito, nu știu cum insomnia mi-a făcut cel mai frumos cadou din toată viața mea, tu! Cum vorbeam noi doi, am crezut că nu ne vom vedea niciodată, deoarece m-am obișnuit cu ce am pățit. Și acea spontaneitate, să ne vedem cinci minute în fața mall-ului (cea mai bună idee), am avut primul sărut ... Așa că dintr-o dată , din noapte s făcu' zi. Tremurându-mi stomacul din pricina fluturașilor, am pus mâna pe tenul tău cald și sărutându-ți buzele dulci, am știut că e un început fără sfârșit.   În prima seară nu am putut dormi, și știu că nici tu. Nu putem dormi deoarece abia așteptam să mă trezesc să ne putem vedea. În plus de asta, te simțeam fericită, și așa m-ai făcut și pe mine fericit.                                                               Trece timpul greu...            Ajunsesem în fața liceului cu jumătate de oră înainte. Apropiindu-se timpul să ieși, emoțiile m-au făcut să tremur necontro