Nu mai scriuuuu

           Totul e aproape la fel. Și e trist gândindu-te că dacă vrei să vorbești cu cineva, întrebându-l "Ce faci?" îți răspunde "Bine, tu?". E trist când treci peste o despărțire și la oricine te-ai duce auzi "Nu-i nimic, mai sunt fete/băieți mulți.". E și mai trist când orice ai pățit auzi "Va fi bine!" chiar dacă e rău și chiar dacă nu va fi bine. Indiferenți sunt oamenii din ziua de azi și indiferenta îi omoară. Chiar dacă ei nu suportă să fie tratați cu indiferență ei folosesc indiferența în rutina zilnică.            Mulți vor să fie respectați, vor să nu fie bârfiți și se victimizează spunând că așa sunt oamenii, dar nimeni nu se uită la el spunând: "Am greșit!". Dacă nu respecți, nu ai de ce s ă  fii respectat!  Tot nu vrei să fii mințit dar la rândul tău, din două vorbe scoase pe gură, trei sunt minciuni (pentru necunoscători, este doar o vorbă).            Judecați foarte mult, prin faptele antecedente, prin comportament,

 Odată cu vârsta am început să simț cum îmi lipsesc lucruri. Toate se duc, ușor. Îmi lipsește gândul că am școală și că mai am mult timp până voi trăi pe pielea mea. Îmi lipsesc vremurile când stăteam până seara târziu uitându-mă la seriale și nep ă s â ndu-mi de altceva. Îmi lipsesc zilele pierdute stând de la ora 14 până seara la ora 23 la calculator jucându-mă jocuri. Îmi lipsesc zilele în care ieșeam afară și jucam fotball, de-a v-ați ascunselea sau hoții și bardistii cu orele. Îmi lipsesc vechii mei prieteni și vechile gândiri. Îmi lipsesc clasele primare, unde rădeam cu colegii și ne puneam întrebări infantile. Îmi lipsesc încercările mele de a înainta în viață și în gândire. Îmi lipsesc prietenii cu care mă înțelegeam de minune. Îmi lipsesc mângâierile sufletești în relațiile pe care le-am avut până acum. Îmi lipsește gândul că iubesc pe cineva. Îmi lipsesc ideile geniale pe care le puteam aplica doar la o anumită vârstă. Îmi lipsesc discuțiile foarte lungi cu argumente și contr