Imi lipsesc...

 Odată cu vârsta am început să simț cum îmi lipsesc lucruri. Toate se duc, ușor. Îmi lipsește gândul că am școală și că mai am mult timp până voi trăi pe pielea mea. Îmi lipsesc vremurile când stăteam până seara târziu uitându-mă la seriale și nepăsându-mi de altceva. Îmi lipsesc zilele pierdute stând de la ora 14 până seara la ora 23 la calculator jucându-mă jocuri. Îmi lipsesc zilele în care ieșeam afară și jucam fotball, de-a v-ați ascunselea sau hoții și bardistii cu orele. Îmi lipsesc vechii mei prieteni și vechile gândiri. Îmi lipsesc clasele primare, unde rădeam cu colegii și ne puneam întrebări infantile. Îmi lipsesc încercările mele de a înainta în viață și în gândire. Îmi lipsesc prietenii cu care mă înțelegeam de minune. Îmi lipsesc mângâierile sufletești în relațiile pe care le-am avut până acum. Îmi lipsește gândul că iubesc pe cineva. Îmi lipsesc ideile geniale pe care le puteam aplica doar la o anumită vârstă. Îmi lipsesc discuțiile foarte lungi cu argumente și contraziceri. Îmi lipsește îngerul meu păzitor pe care l-am dezamăgit de atâtea ori încât a plecat, lăsându-mă să mă descurc sigur. Îmi lipsește rușinea. Îmi lipsesc experiențele pe care le putea dobândi doar dacă mă implicăm în foarte multe activități. Simț foarte tare lipsă timpului și simț că trebuia să fac foarte multe lucruri în timpul pe care l-am aruncat fără să îmi dau seama la gunoi. Îmi lipsește puterea sufletească și dorința de a înfrunta orice lucru, curajul... Îmi lipsește creativitatea și dorință de a-mi gestiona timpul. Îmi lipsesc cuvintele și imaginile pe care le vedeam zilnic trecându-le pe blog în cuvinte. Îmi lispesc visele unde acolo mă simțeam cum voiam și făceam orice voiam. Îmi lipsesc părți din suflet care sunt rătăcite pe terenul inamicului, abandonate. Îmi lipsesc momentele când mă simțeam întreg fără cineva aproape. Îmi lipsesc stelele în care mă regăseam în fiecare seară, îmi lipsesc multe...