Ştii cum e?
Ştii tu cum e să ai o viață de căcat plină de iluzii? Îți spun eu.
O viață de căcat începe in familie. Unde te naşti sărac si visezi mereu la bani dar toate îți merg prost. Unde tatăl nici măcar nu a fost prezent la botezul tău deoarece nu a putut lăsa sticla din mână şi lanțul ce ți-a bătut frații si mama. Unde, crescând, ajungând la şcoala, fiind sărac nu intrai nicăieri, ba mai mult de atât, erai catalogat un mare prost. Apăi când vezi că toți au, începi sa furi, să simți că ai, să îți stăpâneşti poftele. O jucărie din bâlci, un covrig de la şcoala, 2 lei de la vecini. A ținut puțin până la şcoală m-a prins directorul furând covrigi, m-a scos în față, în careu, în mijlocul terenului de sport catalogat cel mai furăcios din scoală.
Să mai vrei şi un telefon? Fură-l, dar nu e o soluție. Am incercat, a venit poliţia si recunoscând tot, tremurând din incheieturi şi fară voce. Mi-am jurat ca nu o voi mai face vreodată, atunci mi-am dat seama că nu e de mine asta, atunci am inceput sa fiu un om cinstit. Nu pățisem nimic, eram in clasa a 5-a, dar atunci am putut învăța asta.
Să îți cauţi de-a lungul timpului, dragostea, stiind ca asta e ultima şansă să fii iubit şi înțeles. Să fii rănit să disperi, să visezi, să încerci să te faci bine, să fie bine, să fii respectat cum îți doreai, fiindcă, ştiai ca doar aşa poți triumfa.
Să fii sigur mereu ca îți găsesti iubirea şi de fiecare dată să dai tot ce ai mai bun. Şi de fiecare dată să fii rănit... Să mori pe dinăuntru, să îți pară rău în fiecare minut că te-ai făcut să fii aşa bun. Să nu mai ai încredere in nimeni și nimic, să fii speriat si fără ambiție, doar să trăieşti fiecare zi ca şi cum ai aştepta-o pe ultima. Fără chef de muncă, doar poate cu speranța că asta va fi altfel.
Să îți dai seama că bucuriile ce le-ai avut, nu reprezintă nici măcar 2% din tristețile alea, si totuşi, te bucuri de ele. E rău să fii sănătos si ghinionist sau bolnav si norocos. E rău să încerci sa te schimbi pentru oameni, dar oamenii nu se schimbă pentru tine, te iau de prost. Din toată viața mea, eu zic că prost ai fost, prost rămâi. Chiar de ai avea un blog, chiar de ai fi student, chiar de ai avea, câteva realizări, cât de mici, mari. Sunt acolo si arată că ai făcut ceva si nu ai stat ca o marmotă.
Asta e o parte dintr-o viață de căcat, teecută aşa, fără detalii si poate nu dă puterea de a porni o imaginație. Nu îmi place. Am nevoie de ajutor!
O viață de căcat începe in familie. Unde te naşti sărac si visezi mereu la bani dar toate îți merg prost. Unde tatăl nici măcar nu a fost prezent la botezul tău deoarece nu a putut lăsa sticla din mână şi lanțul ce ți-a bătut frații si mama. Unde, crescând, ajungând la şcoala, fiind sărac nu intrai nicăieri, ba mai mult de atât, erai catalogat un mare prost. Apăi când vezi că toți au, începi sa furi, să simți că ai, să îți stăpâneşti poftele. O jucărie din bâlci, un covrig de la şcoala, 2 lei de la vecini. A ținut puțin până la şcoală m-a prins directorul furând covrigi, m-a scos în față, în careu, în mijlocul terenului de sport catalogat cel mai furăcios din scoală.
Să mai vrei şi un telefon? Fură-l, dar nu e o soluție. Am incercat, a venit poliţia si recunoscând tot, tremurând din incheieturi şi fară voce. Mi-am jurat ca nu o voi mai face vreodată, atunci mi-am dat seama că nu e de mine asta, atunci am inceput sa fiu un om cinstit. Nu pățisem nimic, eram in clasa a 5-a, dar atunci am putut învăța asta.
Să îți cauţi de-a lungul timpului, dragostea, stiind ca asta e ultima şansă să fii iubit şi înțeles. Să fii rănit să disperi, să visezi, să încerci să te faci bine, să fie bine, să fii respectat cum îți doreai, fiindcă, ştiai ca doar aşa poți triumfa.
Să fii sigur mereu ca îți găsesti iubirea şi de fiecare dată să dai tot ce ai mai bun. Şi de fiecare dată să fii rănit... Să mori pe dinăuntru, să îți pară rău în fiecare minut că te-ai făcut să fii aşa bun. Să nu mai ai încredere in nimeni și nimic, să fii speriat si fără ambiție, doar să trăieşti fiecare zi ca şi cum ai aştepta-o pe ultima. Fără chef de muncă, doar poate cu speranța că asta va fi altfel.
Să îți dai seama că bucuriile ce le-ai avut, nu reprezintă nici măcar 2% din tristețile alea, si totuşi, te bucuri de ele. E rău să fii sănătos si ghinionist sau bolnav si norocos. E rău să încerci sa te schimbi pentru oameni, dar oamenii nu se schimbă pentru tine, te iau de prost. Din toată viața mea, eu zic că prost ai fost, prost rămâi. Chiar de ai avea un blog, chiar de ai fi student, chiar de ai avea, câteva realizări, cât de mici, mari. Sunt acolo si arată că ai făcut ceva si nu ai stat ca o marmotă.
Asta e o parte dintr-o viață de căcat, teecută aşa, fără detalii si poate nu dă puterea de a porni o imaginație. Nu îmi place. Am nevoie de ajutor!
Comentarii
Trimiteți un comentariu