Gaie

          Am o primăvară în suflet și asta este numai vina ta! Te plimbi după mine zilnic și îți simț prezența peste tot. Ai făcut ceva cu mine :D. 
          Numai gândul că exiști mă face fericit și totuși, nu știu cum o faci. Vreau să îți simț prezența fizică și parfumul în viața mea foarte multă vreme.  
          Nu mă cunoști, nu te cunosc, dar singura mea doleanță este să o fac cel mai bine de până acum. Eu, am atâtea calități și atâtea defecte, defecte ce vreau să mi le acoperi cu frumusețea și zâmbetul tău perfect. Aș vrea să îți spun în față, absolut tot ce gândesc și ce simț, dar îmi păsa, și e posibil să gafez din cauza emoțiilor și personalității mele. Nu îți spun în față, pentru că nu ești o oarecare pentru mine, să nu îmi pese de răspuns, ești specială, iar tu chiar nu îți dai seama ce mi-ai putut face. 
          După mult timp, tu ești persoana ce a aprins flacăra dragostei din sufletul meu și nu aș vrea să o stingi NICIODATĂ! Îmi place simplitatea și clasicitatea ta, fără fandoselile tipice acestei generații. În tot ce vreau să fie serios, nu vreau să grăbesc lucrurile, dar asta e pasul pe care aș vrea să îl știi, sentimentele mele puse pe o foaie albă patată cu frumusețe. Nu te constrâng să faci alegeri insuportabile pentru sufletul tău, dar aș vrea să fii fata mea și totuși, mi-aș mai dori ca în viitor să îmi port inima zilnic la vedere și să îți spun că te iubesc! 
 "ÎI DAU ÎN DAR INIMĂ MEA, ORICÂND ÎMI SPUNE EA!" 

"Aceasta a fost o scrisoare"

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Daca...

Badabeng!

Hello!, Bye!